Amintiri din Epoca de Aur (2) – Cu ciunga-n fuga

Epoca de Aur a fost o perioada intre 1980 si 1989 in care totul in Romania era minunat. Cel putin asa parea la televizor. Dar nici la televizor nu se prea vedea, ca erau doar doua ore de program pe zi; pe care le puteai vedea doar daca nu se intrerupea curentul. Dupa cum spuneam, minunat. Eu tocmai atunci m-am nimerit sa ma nasc si sa cresc, intr-un orasel de provincie din Oltenia.

Comunismul inseamna ca oamenii nu prea au lucrurile lor. Toate sunt ale statului, iar statul e al oamenilor. Cum ar veni, lucrurile statului sunt ale oamenilor de fapt. Iar statul are grija de nevoile cetatenilor.

Cetatenii aveau diverse nevoi. Pe care si le satisfaceau luand de la stat lucrurile trebuincioase. Asta in mod normal se numea furt, pentru ca le luau fara aprobare. Dar pentru ca mai toata lumea fura, nimeni nu se simtea vinovat.

Daca lucrai la abator, furai carne si mezeluri. Daca lucrai la fabrica de televizoare, intr-o luna scoteai un televizor pe bucati. Daca lucrai la fabrica de pufoaice, dimineata te duceai in camasa la munca, iar seara plecai imbracat. Indiferent de locul de munca, plecai cu ceva acasa: cabluri electrice, papiote, hartie, sireturi, blanuri, malai, zahar, scule, pungi, absolut orice.

Cand batranii de azi spun ca era mai bine inainte, vor sa spuna ca de fapt lucrau la cine stie ce intreprindere de unde furau lucruri necesare concetatenilor. Asa faceau si ei un ban cinstit cu care cumparau alte lucruri furate de care aveau nevoie.

Iar prin satele tarii, hambarele oamenilor erau pline de dinainte sa inceapa recolta la ceapeu. Si nu se simteau vinovati ca furau jumate din recolta ceapeului, pentru ca judetul lor iesea oricum fruntas la productie.

In acest context, mie imi placea guma de mestecat. Nu stiu de ce imi placea, ca era o chestie sfaramicioasa in forma de tigara care dupa 5 minute de molfait devenea tare ca o cizma de cauciuc. Dar ai mei nu prea imi cumparau, pentru ca nu prea aveau bani – lucrau in locuri din care nu prea aveau ce fura si nici spagi nu prea aveau de la cine sa ia.

Alimentara

Alimentara (sursa)

Asa ca m-am dus la Alimentara, sa transfer din proprietatea statului la mine in gura niste guma de mestecat. Reusisem sa fac rost cu mare greutate – ii furasem luasem de prin casa – de cei cativa lei necesari. Cand am intrat in Alimentara, pe cele doua vanzatoare le-a durut fix in cur de mine. Aveau ceva de povestit una alteia.

Ai mei incercau sa ma invete valoarea banilor, asa ca imi tot ziceau sa economisesc si eu ceva. Daca vanzatoarele tot nu se sinchiseau, iar a doua zi nu stiam daca mai am cum sa fac rost de bani de guma. Asa ca am luat un pachet si am iesit in pas grabit. Pana am pasit afara, vanzatoarele nici nu si-au schimbat tonul vocii, semn ca nimic iesit din comun nu se intamplase.

Inca de vreo trei ori mi-am luat guma de mestecat in acelasi fel, bucurandu-ma ca reuseam sa-mi tin economiile la un nivel ridicat.

Pionieri si Soim al Patriei

Pionieri si Soim al Patriei

Deja ma invatasem, intram in Alimentara si-mi insuseam partea mea din averea poporului – un pachet de guma. Aproape ca devenise o datorie civica, doar eram un mandru soim al patriei. Plus ca aveam guma de mestecat in gura pana ma dureau falcile.

A cincea oara, ca niciodata, erau oameni in Alimentara. Nu cumparau nimic, ca n-aveau ce. Se intretineau cordial cu vanzatoarele. Era bine sa te imprietenesti cu ele, ca data viitoare cand bagau oua, branza sau mai stiu eu ce, poate apucai ceva. M-am invartit prin alimentara, aia nu mai terminau cu povestile. De unde stateam eu, parea ca pe toti in doare-n cur de mine.

Asa ca am luat doua pachete de pe tejghea si am rupt-o la fuga. Stiam ca n-aveau nicio sansa sa ma prinda – erau grase si trebuia sa ocoleasca o ditamai tejgheaua. Dar nu m-am asteptat sa aud in urma mea:

- Hotul! Hotul! Prindeti hotul!

Nu stiu de ce, dar mi-a venit in cap vorba aia cu hotul neprins, negustor cinstit. Peste ani, mama avea sa-mi scrie o compunere fix despre acea zicala. Dar atunci n-am apucat sa ma gandesc prea mult la implicatiile socio-economice fin sugerate de aceasta perla de intelepciune populara. Eram prea ocupat cu alergarea.

Pe vremea aia vanzatoarele de la Alimentara erau respectate, admirate si li se da ascultare. Cand ele ziceau ca nu poti sa cumperi mai mult de o juma’ de kil de branza n-aveai decat sa te supui. Cand ziceau ca trebuie sa cumperi si o conserva de peste la fiecare 5 oua cumparate, scoteai banii si te supuneai. Asa ca atunci cand una din ele a strigat Hotul!, nimeni n-a reactionat in niciun fel. Dar cand a ordonat sa ma prinda, vreo doi spectatori ai unui joc de table s-au ridicat si m-au prins de guler.

Dupa cum am mai spus, tot cartierul participa la eucatia copiilor. Asa ca acesti vecini binevoitori, constatand ca incercam in viteza sa-mi distrug viitorul, mi-au dat niste palme peste ochi si pe dupa ceafa, mi-au rasucit urechile si m-au trimis mai departe cu un amplu sut in cur. Dar au oprit guma la ei.

Bataia serioasa mi-am luat-o acasa. Atunci cand un vecin binevoitor si profund ingrijorat de viitorul meu, m-a spus alor mei. Care, ce erau sa faca? M-au batut de s-a auzit pana la vecinul paracios. Imi imaginez ca s-a bucurat cand m-a auzit urland, gandindu-se ca a contribuit pozitiv la indreptarea viitorului meu.

Cat despre bataie, sigur ca a functionat. Cativa ani n-am prea mai furat nimic.

Comentezi, deci existi