Ianuarie, cea mai lunga luna

Neil deGrasse Tyson

Neil deGrasse Tyson

Neil deGrasse Tyson se intreba ce ar crede niste extraterestrii daca li s-ar spune ca pamantenii schimba ora de doua ori pe an ca sa se minta ca au mai multa lumina.

Eu ma intreb de ce nu se mai termina luna ianuarie. Cand scriu chestia asta suntem abia pe 24. Se pare ca sarbatorim Ziua Nationala, nasterea lui Eminescu sau a lui Ceausescu – nu stiu exact, ca de cand au cazut aia cu avionu’ refuz sa mai pornesc televizorul. Problema e ca sunt satul de ianuarie si tot mai e o saptamana.

Dar nu din cauza asta nu se mai termina luna. M-am tot gandit, am tot socotit, pana la urma cred ca am gasit cauza. Luna asta am inceput sa notez toti banii pe care ii cheltuim – eu si doamna mea. Prima saptamana a trecut usor, ca magazinele au fost inchise. Cand s-a terminat prima saptamana, am inmultit cu 4 si am zis ca nu cheltuim asa mult cum as fi crezut.

Apoi a venit a doua saptamana. In care a trebuit sa mergem la cumparaturi, ca se terminasera sarmalele si salata de beof de la revelion. Apoi a trebuit sa bag benzina, ca odata sfarsita vacanta am inceput sa mai iesim si din casa. Banca si-a luat rata de la credit fara macar sa ne zica saru’mana. Apoi iar cumparaturi, mai o pizza, mai o saorma, s-a terminat si saptamana.

In a treia saptamana a trebuit sa platim facturile. Orange nu ne-a mai dat semnal, RDS ameninta c-o sa ne uitam la bec pentru ca televizor si internet nu mai pupam, Enel cica putem sa ne uitam linistiti la bec, c-o sa fie stins. Gaze o sa avem doar daca mancam fasole – ceea ce am si facut, dar nu bas suficient ca sa-mi pot baga centrala in cur.

Mai e o saptamana. Mai avem niste facturi neplatite, trebuie sa umplem din nou frigiderul, rezervorul e gol. Saptamana asta am sa mi-o petrec uitandu-ma la contoare si am sa sarbatoresc asa cum se cuvine ziua de 1 februarie, inceputul celei mai scurte luni.

Amintiri din Epoca de Aur (3) – Victor cel de bataie primitorul

Epoca de Aur a fost o perioada intre 1980 si 1989 in care totul in Romania era minunat. Cel putin asa parea la televizor. Dar nici la televizor nu se prea vedea, ca erau doar doua ore de program pe zi; pe care le puteai vedea doar daca nu se intrerupea curentul. Dupa cum spuneam, minunat. Eu tocmai atunci m-am nimerit sa ma nasc si sa cresc, intr-un orasel de provincie din Oltenia.

Bataia in anii aceia era o componenta importanta a educatiei copiilor. Care copii isi luau bataie de la parinti, de la fratii mai mari, de la vecini, de la invatatori, profesori si, desigur, de la alti copii.

Invatatoarea pe care am avut-o eu ne batea cu un bat din fibra de sticla – de fapt cu mai multe, ca rupea pe noi vreo 3-4 in fiecare an. Orice abatere putea fi pedepsita in acest fel: daca alergam prin clasa, daca ne scuipam, daca nu ne faceam temele, daca uitam lectia si, bineinteles, daca ne bateam intre noi.

Dar invatatoarea nu ne batea dezorganizat, era totusi un cadru didactic respectat. Ne batea dupa niste reguli – pe care intre timp le-am uitat. In primul rand, ne batea cu batul peste palme; cand se enerva, ne punea sa intoarcem palmele si ne lovea cu ravna peste nodurile degetelor. Luam x lovituri daca veneam cu lectia nefacuta, y lovituri daca uitam poezia, z lovituri daca n-aveam batista, si tot asa.

Victor era colegul nostru. Nu-si facea temele, nu stia poeziile, abia stia tabla inmultirii – desi trecuse un an de cand noi astilalti o invatasem -, intr-un cuvant, era praf. Dar nu era in totalitate vina lui. Victor era prost. Nu era lenes, nu era uituc, n-avea ADHD, era doar prost. Natanlol, tolomac, gagauta, gogoman, blana, lemn, muci, oricum i-ai fi zis – iar tovarasa i le zicea pe toate in fiecare zi – ai fi avut dreptate. Nu putea mai mult, pentru ca atata reusea creierul lui sa faca.

Pe cale de consecinta, Victor isi lua bataie ca hotii de cai. Ca nu stia poezia, ca nu stia inmultirea, ca abia citea, ca nu stia imnul – pe care il repetam aproape zilnic -, ca nu-si facea tema, ca n-avea batista sau ca era prost. Da, il mai intreba invatatoarea cate ceva si bietu’ prostalau nu era in stare sa raspunda nimic; cateodata raspundea, dar gresit, alteori tacea ca poate raspunde gresit. Orice facea, Victor isi lua bataie.

Lui Victor ii placeau doar sportul, desenul si muzica. La materiile astea isi lua cea mai putina bataie. Doar ca tovarasa cam sarea peste ele, prefera sa ne invete matematica, citire, caligrafie sau pur si simplu sa ne povesteasca despre cat de glorioasa e tara noastra.

Pentru ca isi lua bataie in fiecare ora, Victor cateodata refuza sa mai intinda palmele. Sau si le ferea, asa ca tovarasa rata si se lovea peste picioare si isi rupea ciorapii. Ciorapii erau lucruri greu de procurat in orasul nostru, drept pentru care il lovea peste cur. Iar el, fiind la fel de inteligent ca un catar, reactiona ca unul. Si o rupea la fuga prin clasa. Descreierata Invatatoarea o dupa el; si asa noi primeam educatie si spectacol.

Bietul Victor cateodata refuza sa mai vina la scoala de frica bataii. Mai ales in zilele in care aveam poezii de invatat – bataie sigura – sau cand aveam multe teme de facut. In cazul asta, un flacau – mai mereu acelasi – era trimis sa-l aduca la scoala. De multe ori reusea, alteori nu. Intr-una din aceste zile cand a esuat, m-a trimis si pe mine sa-l aducem pe sus la scoala.

Ne-a raspuns soru-sa, care ne-a explicat ca in ziua aia n-a reusit sa-l convinga sa vina. L-a impins inspre noi, dar Victor saracu’ se punea ca capra-n unghii. Asta a fost semnalul nostru. Unu il trageam de maini, iar celalalt ii servea suturi in cur care ajutau atat la impuls cat si la convingere. Dupa vreo 3 metri si 10 suturi in cur, sora-sii i s-a facut mila de urletele lui. Asa ca ne-a zis sa plecam pana nu ne imparte ea cateva palme. Avand tate mari, ne-am supus si am plecat cu mana goala la scoala.

Dintre toti copiii, Victor cred ca s-a bucurat cel mai tare ca a venit Revolutia. In primul rand pentru ca vacanta cu Revolutia a fost mai lunga cu vreo 3 saptamani – deci mai putina bataie. In al doilea rand, pentru ca spera si el ca democratia ii va aduce mai putina bataie in general.

N-a avut noroc, si-a luat la fel de multa bataie ca si inainte. Tovarasa s-a transformat in Doamna, iar dintr-o comunista infocata a devenit o fesenista convinsa – asta a fost singura schimbare. Daca o intreaba cineva, probabil si acum are impresia ca a procedat corect; sau poate se scuza ca asa era atunci. Eu n-o intreb, sunt satul de ea din anii in care m-a educat.

Amintiri din Epoca de Aur (2) – Cu ciunga-n fuga

Epoca de Aur a fost o perioada intre 1980 si 1989 in care totul in Romania era minunat. Cel putin asa parea la televizor. Dar nici la televizor nu se prea vedea, ca erau doar doua ore de program pe zi; pe care le puteai vedea doar daca nu se intrerupea curentul. Dupa cum spuneam, minunat. Eu tocmai atunci m-am nimerit sa ma nasc si sa cresc, intr-un orasel de provincie din Oltenia.

Comunismul inseamna ca oamenii nu prea au lucrurile lor. Toate sunt ale statului, iar statul e al oamenilor. Cum ar veni, lucrurile statului sunt ale oamenilor de fapt. Iar statul are grija de nevoile cetatenilor.

Cetatenii aveau diverse nevoi. Pe care si le satisfaceau luand de la stat lucrurile trebuincioase. Asta in mod normal se numea furt, pentru ca le luau fara aprobare. Dar pentru ca mai toata lumea fura, nimeni nu se simtea vinovat.

Daca lucrai la abator, furai carne si mezeluri. Daca lucrai la fabrica de televizoare, intr-o luna scoteai un televizor pe bucati. Daca lucrai la fabrica de pufoaice, dimineata te duceai in camasa la munca, iar seara plecai imbracat. Indiferent de locul de munca, plecai cu ceva acasa: cabluri electrice, papiote, hartie, sireturi, blanuri, malai, zahar, scule, pungi, absolut orice.

Cand batranii de azi spun ca era mai bine inainte, vor sa spuna ca de fapt lucrau la cine stie ce intreprindere de unde furau lucruri necesare concetatenilor. Asa faceau si ei un ban cinstit cu care cumparau alte lucruri furate de care aveau nevoie.

Iar prin satele tarii, hambarele oamenilor erau pline de dinainte sa inceapa recolta la ceapeu. Si nu se simteau vinovati ca furau jumate din recolta ceapeului, pentru ca judetul lor iesea oricum fruntas la productie.

In acest context, mie imi placea guma de mestecat. Nu stiu de ce imi placea, ca era o chestie sfaramicioasa in forma de tigara care dupa 5 minute de molfait devenea tare ca o cizma de cauciuc. Dar ai mei nu prea imi cumparau, pentru ca nu prea aveau bani – lucrau in locuri din care nu prea aveau ce fura si nici spagi nu prea aveau de la cine sa ia.

Alimentara

Alimentara (sursa)

Asa ca m-am dus la Alimentara, sa transfer din proprietatea statului la mine in gura niste guma de mestecat. Reusisem sa fac rost cu mare greutate – ii furasem luasem de prin casa – de cei cativa lei necesari. Cand am intrat in Alimentara, pe cele doua vanzatoare le-a durut fix in cur de mine. Aveau ceva de povestit una alteia.

Ai mei incercau sa ma invete valoarea banilor, asa ca imi tot ziceau sa economisesc si eu ceva. Daca vanzatoarele tot nu se sinchiseau, iar a doua zi nu stiam daca mai am cum sa fac rost de bani de guma. Asa ca am luat un pachet si am iesit in pas grabit. Pana am pasit afara, vanzatoarele nici nu si-au schimbat tonul vocii, semn ca nimic iesit din comun nu se intamplase.

Inca de vreo trei ori mi-am luat guma de mestecat in acelasi fel, bucurandu-ma ca reuseam sa-mi tin economiile la un nivel ridicat.

Pionieri si Soim al Patriei

Pionieri si Soim al Patriei

Deja ma invatasem, intram in Alimentara si-mi insuseam partea mea din averea poporului – un pachet de guma. Aproape ca devenise o datorie civica, doar eram un mandru soim al patriei. Plus ca aveam guma de mestecat in gura pana ma dureau falcile.

A cincea oara, ca niciodata, erau oameni in Alimentara. Nu cumparau nimic, ca n-aveau ce. Se intretineau cordial cu vanzatoarele. Era bine sa te imprietenesti cu ele, ca data viitoare cand bagau oua, branza sau mai stiu eu ce, poate apucai ceva. M-am invartit prin alimentara, aia nu mai terminau cu povestile. De unde stateam eu, parea ca pe toti in doare-n cur de mine.

Asa ca am luat doua pachete de pe tejghea si am rupt-o la fuga. Stiam ca n-aveau nicio sansa sa ma prinda – erau grase si trebuia sa ocoleasca o ditamai tejgheaua. Dar nu m-am asteptat sa aud in urma mea:

- Hotul! Hotul! Prindeti hotul!

Nu stiu de ce, dar mi-a venit in cap vorba aia cu hotul neprins, negustor cinstit. Peste ani, mama avea sa-mi scrie o compunere fix despre acea zicala. Dar atunci n-am apucat sa ma gandesc prea mult la implicatiile socio-economice fin sugerate de aceasta perla de intelepciune populara. Eram prea ocupat cu alergarea.

Pe vremea aia vanzatoarele de la Alimentara erau respectate, admirate si li se da ascultare. Cand ele ziceau ca nu poti sa cumperi mai mult de o juma’ de kil de branza n-aveai decat sa te supui. Cand ziceau ca trebuie sa cumperi si o conserva de peste la fiecare 5 oua cumparate, scoteai banii si te supuneai. Asa ca atunci cand una din ele a strigat Hotul!, nimeni n-a reactionat in niciun fel. Dar cand a ordonat sa ma prinda, vreo doi spectatori ai unui joc de table s-au ridicat si m-au prins de guler.

Dupa cum am mai spus, tot cartierul participa la eucatia copiilor. Asa ca acesti vecini binevoitori, constatand ca incercam in viteza sa-mi distrug viitorul, mi-au dat niste palme peste ochi si pe dupa ceafa, mi-au rasucit urechile si m-au trimis mai departe cu un amplu sut in cur. Dar au oprit guma la ei.

Bataia serioasa mi-am luat-o acasa. Atunci cand un vecin binevoitor si profund ingrijorat de viitorul meu, m-a spus alor mei. Care, ce erau sa faca? M-au batut de s-a auzit pana la vecinul paracios. Imi imaginez ca s-a bucurat cand m-a auzit urland, gandindu-se ca a contribuit pozitiv la indreptarea viitorului meu.

Cat despre bataie, sigur ca a functionat. Cativa ani n-am prea mai furat nimic.

Biblia ascunsa (2)

Tablou cu pacat

Tablou cu pacat

Am auzit cu totii de Sodoma si de Gomora. De la scoala, de la Biserica, din scandarile impotriva homosexualilor, din tot felul de locuri. Si mai stim ca din toate cele doua cetati distruse de Domnul, au scapat doar Lot, cele doua fiice ale lui si nevasta-sa – care s-a transformat in stalp de sare, deci degeaba a scapat.

Povestea cul Lot e un pic mai ampla de atat. Incepe cand doi ingeri se duc la Sodoma – deghizati in oameni – si se cazeaza la Lot acasa. Seara, toti oamenii din cetate, dar absolut toti, vin la Lot acasa si-i cer sa li-i dea pe cei doi vizitatori pentru a-i iubi anal.

Lot, fiind o gazda cuviincioasa si cu frica de Dumnezeu, raspunde:

“Nu, fraţii mei, să nu faceţi nici un rău.

Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!”

In caz ca n-ati prins ideea sau ati citit prea repede, sa va explic. Lot, un barbat drept si credincios – de-aia a si scapat cand s-a dus dracu’ cetatea – le ofera cetatenilor dornici de viol pe ce le doua fiice virgine ale sale pentru a face orice vor vrea cu ele. Ei, asa gazda zic si eu.

In fine, inainteaza povestea, scapa Lot cu cele doua fiice – refuzate de cetatenii dornici de anus ingeresc – si se refugiaza intr-o pestera. Si pentru ca pe langa pestera nu era niciun barbat, ce puteau sa faca fetele cand li s-a facut pofta de cuc? Pai, au zis asa:

Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: “Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului.

Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!”

[...]

Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: “Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!”

[...]

Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor.

Si acum sa te tii acum pedeapsa divina! A venit Domnu’ si le-a blestemat, le-a innodat tatele, le-a dat lepra, le-a… Nu, nimic din toate acestea. Atunci poate s-a suparat Lot si le-a aruncat de pe stanca, le-a batut cu pietre, le-a tras pe roata, le-a… Nu, nici astea nu s-au intamplat. Fiecare din fete a nascut cate un baiat, pe Moab si Ben-Ammi, care sunt la randul lor tatii Moabitilor si Amonitilor.

Acestia sunt oamenii drepti salvati de Ingerii Domnului din cetatea Sodomei. Ei sunt prezentati drept pilde de morala si etica pentru noi.

Amintiri din Epoca de Aur (1) – Aventuri cu teava-n mana

Epoca de Aur a fost o perioada intre 1980 si 1989 in care totul in Romania era minunat. Cel putin asa parea la televizor. Dar nici la televizor nu se prea vedea, ca erau doar doua ore de program pe zi; pe care le puteai vedea doar daca nu se intrerupea curentul. Dupa cum spuneam, minunat. Eu tocmai atunci m-am nimerit sa ma nasc si sa cresc, intr-un orasel de provincie din Oltenia.

Se spune ca e nevoie de un sat ca sa creasca un copil. Asa era si pe vremea mea, doar ca nu satul, ci cartierul participa activ la cresterea mea.

Era un baiat care intr-o zi avea in mana o teava subtire si scurta, un fost element de antena. Si mergea cu ea in mana prin cartier. Nu era teava lui, era a tuturor – asa tinusem eu minte de la scoala ca e in comunism. In virtutea acestui fapt, l-am rugat:

  • Da-mi ba si mie teava aia
  • Nu, ca e a mea
Nu era bun, da' era dulce si avea bulburuci

TEC: Nu era bun, da’ era dulce si avea bulburuci

Nu stiam ce e ala burghez, da’ daca as fi stiut as fi zis ca are o atitudine burgheza – aveam dreptate, dupa Revolutie si-a deschis un chiosc din care vindea TEC. Ca orice burghez care nu respecta avutia poporului, dupa ce s-a plictisit de teava a aruncat-o.

Asa ca am luat-o eu, s-o plimb prin cartier. Nu puteam sa plimb o teava prin intreprindere, asa cum auzisem ca fac oamenii mari, dar macar printre blocuri puteam s-o duc si eu de colo-colo.

Plimbandu-ma eu asa si gandindu-ma cu mandrie la viitoarea mea cariera glorioasa de om al muncii, ma trezesc cu un sut in cur. Dau sa ma intorc spre dreapta, dar nu reusesc, pentru ca ceva ma tinea de urechea stanga. Acel ceva era un vecin care se hotarase brusc sa ma educe.

Tot tragandu-ma de ureche, imi explica parinteste ca problema e de la teava si de la faptul ca teava aia dimpreuna cu mine ii zgariasem masina. Dau sa-i explic ca nu, eu ma pregateam pentru cariera, imi faceam un rost in viata – plus ca abia o luasem de pe jos.

Kojak

Kojak

El imi ia teava poporului, o analizeaza si-mi arata urme de vopsea rosie – la fel ca masina lui. Ma duce langa masina si-mi arata o zgarietura labartata pe doua portiere. Pesemne vazuse Kojak, ca parea a fi un detectiv stralucit si a dedus ca eu sunt faptasul.

Daca as fi citit Kafka, as fi spus ca ma aflam intr-o situatie kafkiana. Pentru ca nu citisem – nici acum n-am citit, dar asta din cauza ca a cazut comunismul si lumea nu mai citeste carti ca inainte – am hotarat ca ma aflam intr-o situatie de cacat.

Pesemne ca educarea mea nu era lucru usor, obosise si n-a vrut sa urce sa vobeasca cu tata. M-a trimis pe mine sa-l aduc, ceea ce am si executat prompt. La aflarea necazului, tata mi-a intocmit pe loc o pereche de palme. Dar pentru ca n-avea bani sa-i vopseasca vecinului masina, s-a gandit sa desfasoare si el o ancheta. Pesemne ca el vazuse Colombo. In urma anchetei s-a stabilit ca burgezu’ e de vina si vecinu’ sa vorbeasca cu tac-su al aluia.

Daca m-ati urmarit pana aici, poate ati observat ca eu am ramas cu un surplus de palme si de sut in cur. Le-as fi dat eu mai departe la vinovatul de drept, dar era mai mare ca mine si mi le-ar fi inapoiat urgent si cu dobanda. Asa ca le-am pastrat pentru mine, iar ele au contribuit la cresterea si educatia mea.

Cred ca am invatat cu ocazia asta mai multe lucruri, dar intre timp le-am uitat.

Biblia ascunsa (1)

Vechiul Testament e o carte cel putin interesanta. Orice crestin probabil ca ar trebui s-o citeasca. Oamenii rai si carcotasi sunt de parare ca citind-o, vom avea mai multi atei. Poate de-aia oamenii cunosc Biblia doar din povestiri, desene animate si din ce mai canta popii pe la biserici cu ocazia nuntilor, botezurilor, inmormantarilor si a altor cumetrii.

Noi, fiind o redactie care incurajeaza cunoasterea indiferent de consecinte, ne-am gandit sa popularizam o cateva povestiri, pilde si intamplari mai putin cunoscute din Biblie. Tot oamenii rai ar spune ca acestea sunt povestiri de-a dreptul bizare. Or avea dreptate…

Mor, mor, mor (sursa)

Mor, mor, mor (sursa)

Era unu’ Elisei, prooroc al Domnului. Probabil era cam chel, nu ni se spune. Si cum mergea el prin Biblie cu treaba, s-a intalnit cu niste copii:

De acolo s-a dus el la Betel. Si cum mergea pe drum, au iesit din cetate niste copii si s-au apucat sa râda de al zicând: “Hai, plesuvule, hai!”
Iar el, întorcându-se si vazându-i, i-a blestemat cu numele Domnului. Atunci, iesind din padure doi ursi, au sfâsiat din ei patruzeci si doi de copii.

Deci pentru ca niste copii au facut misto de el, Elisei i-a facut harcea-parcea. Probabil copiii aia oricum n-ascultau de parinti, asa ca au meritat ce-au primit. Pentru ca asa scrie in carte:

De va avea cineva fecior rau si nesupus, care nu asculta de vorba tatalui sau si de vorba mamei sale si acestia l-au pedepsit, dar el tot nu-i asculta,
Sa-l ia tatal lui si mama lui si sa-l duca la batrânii cetatii lor si la poarta acelei cetati si catre preotii cetatii lor sa zica:
Acest fiu al nostru este rau si neascultator, nu asculta de Cuvântul nostru si este lacom si betiv”.
Atunci toti oamenii cetatii lui sa-l ucida cu pietre si sa-l omoare. Si asa sa stârpesti raul din mijlocul tau si toti Israelitii vor auzi si se vor teme.

In cazul asta, bataia chiar pare o pedeapsa blanda.

In vremurile noastre, problemele pe care ni le punem de multe ori incep cu “un tren pleaca din gara A inspre gara B”. Poate pentru ca nu aveau trenuri, evreii antici isi puneau problema ce sa faca cu femeile vaduve; si pentru ca ei nu gaseau raspunsul singuri, venea Domnul si-i indruma:

De vor trai fratii împreuna si unul din ei va muri, fara sa aiba fiu, femeia celui mort sa nu se marite în alta parte dupa strain, ci cumnatul ei sa intre la ea, sa si-o ia sotie si sa traiasca cu ea.

Dar daca respectivul cumnat nu vrea s-o ia de nevasta? Ati putea crede ca asta e, sa se duca si ea sa-si ia alt barbat de unde o putea… sau sa traiasca singura. Gresit! Trebuie sa faca asa:

Iar batrânii cetatii lui sa-l cheme si sa-l sfatuiasca si, daca el se va ridica si va zice: Nu vreau s-o iau,
Atunci cumnata lui sa se duca la el acolo, în fata batrânilor, sa-i dezlege sandaua din piciorul lui, sa-l scuipe în obraz si sa zica: Asa se cuvine omului care nu vrea sa zideasca fratelui sau casa în Israel.

Clar?

In aceasta puzderie de legi si de reguli, m-as fi bucurat s-o gasesc si pe aceea care incepe cu “Un corp scufundat intr-un fluid este impins de jos in sus…

Si prietenii nerozi sunt buni la ceva

Ca orice om cultivat in cap, tata are cacastoarea plina de carti – pentru citit, nu pentru sters la cur. De ceva vreme sta acolo Jurnalul fericirii, al lui Nicolae Steinhardt. Atunci cand ma taie si pe mine cufureala, pun mana pe ea si o deschid la orice pagina. Desi se cheama Jurnal, cronologia este aleatoare; sunt insemnari din anii ’50, urmate de insemnari din anii ’40, apoi de altele de prin ’60, si tot asa.

Una din insemnari e despre un fragment de conversatie auzita in tramvai, despre care domnu’ Steinhardt nu stie cum se termina pentru ca a trebuit sa coboare – iar eu n-o mai tin minte deloc, pentru ca ma scremeam. Dar tine sa precizeze ca n-are obiceiul sa urmareasca oamenii si sa le asculte conversatiile pentru a pastra legatura cu poporul, asa cum o facea nu stiu care scriitor francez.

De cand m-a mancat in cur sa-mi iau masina, asta e lucrul care imi lipseste cel mai tare. Obisnuiam sa trag cu urechea la conversatiile calatorilor din autobuz. Prindeam fragmente de barfe, rezumatul stirilor din ziua precedenta, actualizari la pretul medicamentelor, aflam ca s-a scumpit iar biletul – eu n-aveam bilet, mergeam pe blat. In masina stai singur sau impreuna cu oameni care iti cam impartasesc parerile si care in general sunt de acord cu tine. Interesant, dar plictisitor.

Aceste lucruri s-au schimbat de ceva vreme. Pentru ca am inceput sa am din ce in ce mai multi prieteni pe facebook. Fosti colegi de scoala primara pe care i-am vazut ultima data acum 20 de ani, unii cu care am stat de vorba 5 minute acum 3 ani intr-o carciuma, o fosta colega a unei foste prietene, etc. Acesti oameni sunt legatura mea cu poporul. Ei sunt oameni simpli care aleg sa impartaseasca cu noi astilalti articole despre apa care are memorie, ungurii care vor sa ne fure Ardealul, plombele care provoaca cancer, microunde ucigase, citate din Petre Tutea si Arsenie Papacioc. Atunci cand cineva scrie sau pronunta cu patos POPOR ma gandesc intotdeauna la ce lucruri aleg ei sa impartaseasca cu noi astilalti .

Popor (sursa)

Popor (sursa)

Ma intristez un pic atunci cand imi dau seama ca nu fac parte din popor. Poporul are alte nazuinte, alte preocupari, alte nevoi si alte temeri decat am eu. Era sa scriu ca are si alte indoieli, dar poporul nu are indoieli, poporul are doar certitudini. Poporul nu greseste niciodata, poporul are intotdeaunda dreptate.

Poporul are averi, iar poporul plange si se revolta cand conducatorii – alesi de popor, dar nu din popor – ii fura averile. Eu nu am asemenea trairi; o fi si din cauza ca arar imi platesc impozitele, dar nu simt ca aurul de la Rosia Montana e si al meu, nu simt ca petrolul de sub plai imi apartine, nu simt ca intreprinderile comuniste sunt ale mele, nu simt ca istoria ma nedreptateste, nu simt ca raul, ramul imi e prieten numai mie. Oi fi nesimtit, mai stii?

Poporul vrea egalitate (adica aia bogati sa fie saraci), vrea justitie justa (care sa-i condamne pe bogati), vrea autostrazi (dar nu vrea exproprieri), vrea sa faca statul (dar sa plateasca taxe mai mici).

E bine sa fii prieten cu poporul, macar cu vreo cativa reprezentati ai lui. Asa mai afli ce-l nemultumeste si cine-l supara, cine-i sunt dusmanii si de ce. Cateodata s-ar putea sa fii dusmanul poporului, alteori prietenul lui. Nu stii cand ii casuna poporului sa faca o revolutie si e bine sa stii dinainte ce sentimente iti poarta.

De-aia eu ma bucur sa am pe facebook cativa prieteni din popor. Chiar daca sunt atat de multe lucruri care ma separa de el, am totusi un lucru in comun cu poporul din care fac parte: si eu rad cand ma uit la Mircea Badea.

Ne-am intors!

Viata

Viata (sursa)

Ura! Fratilor, am invins! Am invins lenea.

Cumva, viata e circulara. Fiind circulara, te duce in acelasi loc dupa o vreme. Acum a venit vremea sa incepem din nou aceasta revista.

Vreo cativa ani ne-am luat cu treaba. Am crescut copiii pe care ii aveam, am facut altii noi, ne-am lasat de fumat, ne-am reapucat de fumat, am slabit, ne-am ingrasat la loc si am oftat.

Am oftat pentru ca ne-ar fi placut sa avem un loc unde sa ne punem opiniile, un loc unde sa vina oamenii, sa citeasca si sa ne spuna Sictir!

Curat murdar!

Curat murdar!

Acum avem acest loc al nostru pe care l-am facut noi si pe care il vom creste cat ne vor tine puterile. Ca pe un copil; un copil mai retard, ce-i drept, dar e al nostru.

Vom incerca sa ne ocupam de el mai des decat am facut-o datile trecute. Poate asa n-o sa mai ajunga abandonat si plin de muci intr-un colt uitat de internet.

Vrem sa-l crestem mare si voinic, sa facem multe lucruri nostime cu el, iar la batranete poate o sa ne aduca o cana cu apa.

Ne dorim succes!